Monti e Mare - Toscana (I) 2016

Era timpul pentru iesirea anuala in afara granitelor tarii, motiv de bucurie ca asteptarea a luat sfarsit. Dupa mai multe planuri in cam toate punctele cardinale, impreuna cu prietenii nostrii din Sibiu, pana la urma s-a lasat cu o plimbare SOLO, care in final s-a dovedit numai partial solo. Am aflat tarziu ca ar trebui sa fiu in Toscana, timp de 4 zile, la un soi de Team-Building cu job-ul, asa ca m-am agatat de aceasta oportunitate si mi-am creionat un traseu cu motorul, atat la dus, cat si la intors. Traseul initial nici n-a fost bine pus pe hartie si l-am si abandonat, deoarece chiar in aceeasi perioada o parte din baieti plecau in Sicilia, asa ca m-am decis sa merg pana in Italia cu ei. Urma sa fie o alegere extrem de placuta...

Plecarea s-a dat intr-o vineri dupa-amiaza, asa ca fuga de la birou, jos camasa si pantofii luciosi si sari in combinezonul moto si in cizmele pana la genunchi....apoi arunca rollbag-ul pe locul din spate al motocicletei si trezeste la viata V2-ul in intunericul garajului. Nu inainte de a da "delete" din memorie la tot ce inseamna "cotidian", "rutina", "serviciu", ca din telefon o simpla apasare a butonului "off" a rezolvat mult mai elegant problema.
Planul era sa fim duminica in Durres, Albania, de unde urma sa trecem in Italia cu Ferry pana la Bari, asa ca aveam doua zile jumate de transit prin Serbia, Muntenegru si Albania. Prima am rezolvat-o rapid, nefiind prea multe de povestit. In schimba a doua, Muntenegru e senzatie. Drumul din Podgorita unde am innoptat spre Kotor este superb. Ingust si virajat, serpuie la inceput printer cioturi de stanci, care ulterior se transforma in munti. Ajunsi sus in varf ni se deschide un tablou cu spectaculosul golf din Kotor, unde trag vasele mari de croaziera. Am avut noroc de drum fara prea mult traffic, ici fiind o zona foarte aglomerata cu autocare pline de turisti, in alta perioada a anului, incercand cu efort sa se strecoare prin defileul ingust. Ajunsi jos in oras n-am putut zabovi din pacate mai mult, fiind nevoiti sa invartim rotile mai departe spre ferryboat-ul care ne astepta in Durres. Drumul continua mai departe pe coasta, avand marea in dreapta, insa din pacate nu mai e asa de liber, insa la fel de frumos. Muntenegru, mi-ai placut maxim!!

Dupa o noapte petrecuta pe mare ne bucuram sa fim din nou in sa si debarcam in Bari, dornici sa gustam un Cappuccino autentic Italian. Pornim spre coasta vestica si ne cazam in apropiere  de Napoli la o pensiune agroturistica, mai bine spus la tara, insa totul ne suprinde placut. Au inclusiv un elicopter parcat pe gazonul din spatele casei. Gustam pentru prima data in aceasta tura bunatatile bucatariei italienesti asezonate cu un vin pe masura. A doua zi imi iau ramas bun de la baieti, care iau directia Sicilia spre sud, iar eu ma indrept spre Toscana, spre nord. Setez GPS-ul pentru o ruta panoramica, departe de rutele circulate si nu regret deloc, chiar daca a durat ceva mai mult. Imi popun sa ajung in Livorno, dar unde asa graba, asa ca pe inserat trag la un camping, un pic cam prea cu multe stele, dupa gustul meu.

Urmatoarea zi sunt in Siena, ma cazez, pun husa pe motor si devin pentru 4 zile turist in tenesi si rucsac in spate. Mai intai iau la pas orasul, ma pierd si ma regasesc pe stradutele lui intortocheate, cu mirosurile de paste si pizza, apoi ascult povestile despre celebra cursa de cai care are loc aici in fiecare an, chiar in piata centrala si disputele aprige dintre cartiere pentru suprematia acestei intreceri. Ma duc sa vizitez Castello di Verrazzano unde vad cu ochii mei cata pasiune si mandrie e pusa in productia vinului autohton, binecunoscutul Chianti rosu de Toscana. Avem privilegiul de a ajunge jos in pivnitele intunecate unde nu e nevoie sa ne spuna nimeni ca sticlele prafuite si fara eticheta sunt cele mai rare si scumpe exemplare de vin. Urmeaza Firenze, care e prea aglomerat dupa gustul meu, cu cozi imense la intrarile in muzee, asa ca ma limitez numai la o plimbare prin centru.

Sunt din nou calare, cei 2 cilindrii bolborosesc placut sub mine. Azi ma indrept spre Piombino, un orasel foarte cochet pe coasta, de unde voi lua ferry spre insula Elba. Am timp destul, asa ca ma plimb pe faleza si prin portul de pescari pana se face timpul sa urc pe barca. Traversarea dureaza o ora si costa in jur de 70 eur dus-intors pentru un om si o motoreta. Elba are 244 km patrati, din care 153 de plaje si este a treia insula ca marime dupa Sardinia si Sicilia. In 1814 aici a fost exilat timp de 10 luni Napoleon Bonaparte, a carui insula de bastina Corsica ma priveste cu ciuda din zare. Cei 147 km efectivi de drumuri de coasta ii iau imediat sub roti si TKC-urile cu care am incaltat Vstrom-ul inainte de plecare isi fac treaba excellent pe sutele de curbe intalnite in cale. Si ce curbe!! Ma opresc numai sa fac poze si sa beau apa, in rest ma bucur pana la epuizare de motociclism si de peisajele care-ti taie rasuflarea. Pe final imi caut un camping pe malul marii, intr-un golfulet cu doar 10 eur, trag o baie si primesc pe terasa o portie imensa de Penne Bologneze cu numai 6 eur. Ce zi!!

Nu pot parasi Toscana fara sa vad renumitul turn inclinat din Pisa, insa stiu din auzite si citite ca se ajunge foarte greu in zona centrala cu orice mijloc de transport propriu si ca stationarea acolo este strict interzisa. Asadar imi caut mai intai un hostel si dau de GP2 (Gipidue), aproape nou, foarte curat si cu doar 10 eur stau intr-o camera cu 12 paturi, insa doar 3 sunt ocupate. Sar afara din costumul moto si cu ajutorul Google Maps functia de transport urban ajung cu 3 eur in centrul Pisei. Fiind luna mai, locul unde se afla turnul nu este foarte aglomerat ca in lunile de vara, asa ca pierd timpul pe acolo facand poze si minunandu-ma de cum naiba nu se prabuseste dracovenia asta de constructie. Oricum mi se pare foarte interesant, as fi putut urca pana in varf contra cost, dar mi-a fost lene sa astept la coada. Ziua se incheie pe terasa hostelului, impreuna cu Michael din Noua Zeelanda, unul din colegii mei de dormitor, cu care imi impart sticla de Whisky adusa de acasa, iar el in schimb imi canta la chitara pana tarziu.

Azi am de gand sa galopez ceva mai mult, mai exact sa traversez Italia de la coasta de vest la cea de est, pana la Rimini. Sunt peste 350 km, toti numai curbe, pe cunoscutul SS67 chiar prin San Benedetto, de unde iese apa minerala. Stiam ca litoralul estic este mai ieftin, asa ca azi stau la hotel de 3 stele cu 20 eur cu mic dejun inclus. Parchez chiar pe micuta terasa a hotelului si ma transform iar in turist, dornic sa prind autobuzul care ma duce intr-o ora pana in San Marino - "antica terra della liberta". Ajuns acolo incep urcarea si imediat ai senzatia ca te afli la inaltime: geografic, istoric si cultural. E absolut superb, cu stradutele lui in sus-jos, cu rusoaice imbracate elegant, mereu in cautare de cadouri scumpe prin magazinele duty free mult prea numeroase in acest peisaj medieval. Intru in vorba 20 minute cu un politist care-si varsa nemultumirea ca San Marino nu mai e de mult ce a fost si ca in Italia viata s-a ingreunat odata cu UE. Ii fac o poza si fug sa prind ultimele raze de soare pe plajele din Rimini.

Ultima zi petrecuta in Italia ma intampina cu o ploaie usoara, pe drumul din Rimini spre Ancona pentru a ma imbarca pe ferryboat-ul de Croatia, spre Split. A doua zi speram sa-i intalnesc pe baietii care se intorceau din Sicilia si sa mergem din nou impreuna ultima portiune spre casa. Ajuns in port imi cumpar cu 75 eur biletul si o iau spre dock-ul de imbarcare, insa acesta e inchis si deschide doar peste cateva ore. Ghinionul face ca in aceasta zi sa fie ziua nationala a Italiei, deci totul este inchis si abia gasesc o carciuma cu Wi-Fi unde sa pot bea un cappuccino si sa-mi omor timpul putin. In sfarsit sunt pe barca, cala e plina cu motociclete, motiv de socializare cu alti bikeri din alte tari. Traversarea dureaza toata noaptea, asa ca ma fac comod pe doua scaune, beau doua beri la pahar servite de personalul filipinez (n-am inteles legatura) si incerc sa pictez putin din noaptea care se anunta alba.

Coasta Dalmata o regasesc asa cum o lasasem in 2014 cand am parcurs-o toata din Poula pana in Dubrovnik. Marea in dreapta, curbe largi, cer albastru si dans pe viraje. Extazul e intrerupt de un Boxer GS trantit in mijlocul drumului cu uleiul tasnind dintr-unul din cilindrii si doi oameni intinsi pe jos. Sunt austrieci in concediu si un localnic trecut bine de prima tinerete a iesit pur si simplu din curtea lui fara sa se asigure. Opresc, ii ajut cum pot si intre timp opresc si alte masini, iar ambulanta e deja pe drum. Off!
Parasesc coasta Dalmata si fac stanga spre Bosnia & Herzegovina, in directia Mostar, unde ii reintalnesc pe baieti. Orasul asta mereu am vrut sa-l vad, sa ma plimb pe stradutele lui parca rupte dintr-un film vechi, sa-i simt mirosurile de mancare, sa privesc in sus spre minaretele subtiri si albe si sa ma urc pe celebrul pod din orasul vechi. Din pacate sunt in costum moto, cu cizme grele in picioare, e aglomerat, mancarea e scumpa si de pe pod baietii din partea locului se arunca in apa doar dupa ce le-ai pus cativa banuti in sapca intinsa. In ciuda ecestor mici inconveniente, ramane totusi un loc aparte.

Plecam impreuna spre Sarajevo, iar ultima bucata de drum e superba, asa cum ii place oricarui motociclist, in ciuda traficului consistent. Drumul serpuieste prin defileul muntilor, prin paduri si sate. Ultima noapte in afara tarii ne-o petrecem intr-un destul de dubios Like Hostel la periferia orasului Sarajevo, dupa ce ne-am chinuit minute bune sa ne parcam motocicletele in parcarea in panta pronuntata din fata hostelului. A doua zi urma sa intram in tara pe la Timisoara si apoi spre casa.

Asta a fost tura mea din 2016, in jur de 5000 km minunati, 4 ferryboat-uri, temperaturi perfecte pentru motociclit, doar 3 zile de ploaie, sute de curbe si peisaje spectaculoase, orase celebre de vizitat, cazari la campinguri cochete pe malul apei, sau la hosteluri economice, mancare buna si mult, mult timp liber. De ordonat ganduri, de trasat obiective si de facut planuri noi de viitor.

Asfalt uscat prieteni !!