Discutia cu insula Samothraki a
pornit in ianuarie la un pahar cu ocazia primei noastre intalniri din an, la
VstromSki, cand iarna era in toi si cand visam la caldura si la motocicletele
noastre dragi. Pt. majoritatea dintre noi era o destinatie absolut noua,
exotica, iar pentru mine si prima iesire cu ocazia 1 mai dupa multi, multi ani.
Despre Samothraki recunosc ca nu stiam prea multe si initial esti tentat sa
faci o comparatie cu insula Thassos, pe care am explorat-o acum cativa ani tot
cu motorul. Insa Samothraki este total diferita, mai mica – doar 178 km
patrati, mult mai putin comerciala, mai salbatica, mai greu accesibila si cu o
infrastructura nu tocmai pusa la punct. Ingrediente perfecte pentru genul
nostru de aventura motorizata.
Insa cu o saptamana inainte de
plecare se intoarce putin din drum iarna, in toata splendoarea ei, cu
temperaturi putin peste 0 grade in toata tara si zapada din belsug. Stam cu
ochii pe site-urile meteo si fara sa vrem ne imprietenim bine de tot cu Busu de
la Pro TV. Din fericire vremea se indreapta si in ajunul plecarii avem parte de
mult, mult soare si o vreme perfecta pentru motociclit, vreme care urma sa ne
insoteasca neschimbata pe toata perioada calatoriei.
Unii dintre noi ne strangem in
Giurgiu, unde incepem meniul de peste, ca o mica pregatire pt. ce urma sa vina
in Grecia, la o terasa cocheta din port, cu gazda noastra – IL PADRE. Altii vin
direct in Alexandroupoli si ne regrupam chiar inainte de imbarcarea pe Ferry,
chiuind de bucurie in casti ca niste copii. Trecerea cu vaporul dureaza putin
peste 2 ore, timp destul pt. a degusta cate putin din sticlutele colorate aduse
de noi de acasa, unele dintre ele fiind chiar botezate – Varu, Denisa…
Debarcam pe insula, nu inainte sa
turam cu placere motoarele cand parasim burta vaporului, iar zgomotul tobelor
ne asigura o iesire rapida din port. Pe ultimele raze de lumina ne indreptam
spre cazare pe un frumos drum ce serpuieste pe malul marii, cu briza ce ne
intra prin casti si ne iese direct prin suflete. Cazarea noastra pe timpul
celor 3 zile este Mariva Bungalows, in partea de nord a insulei, o locatie
curata, cu multa vegetatie in jur si umezeala in camera. Micul dejun destul de
spartan si cafeaua groaznica incluse in pret au compensat cu un proprietar foarte
simpatic, care ne-a dat multe sfaturi utile.
Prima zi plina in Samothraki o
petrecem tot calare, batand insula in lung si-n lat pe drumuri superbe de
coasta, iar prima oprire o facem in partea de vest la o plaja cu nisip negru
(Plaja Kipos). Timizi ne imbarbatam reciproc si intram in apa rece din aceasta
perioada a anului, exceptie facand Gospo, pe care cu greu il mai scoatem din
apa, de parca ar fi avut doua randuri de piele, sau una dar mult mai groasa.
Spre pranz indreptam rotile spre un sat din munti recunoscut pentru carnea de
capra la protap si nu ne e greu deloc sa gasim dupa miros taverna cu pricina
(Taverna O’ Vrahos). Aici carnea se comanda la kilogram, nu la portie, deci e
de prisos sa va mai spun ce greutate in plus sunt nevoite sa care motocicletele
noastre dupa ce ne ridicam de la masa. Siesta ne-o facem in sudul insulei, pe o
alta plaja pustie in aceasta perioada a anului (Pahia Ammos), intr-un mic
golfulet. Ajungem aici pe un mixt interesant de drumuri inguste ON/OFF si nu
tocmai grozave ca si suprafata, insa perfecte pentru Enduro-Touringurile
noastre. Patronul terasei de pe plaja, luat putin prin surprindere de o gasca
asa de mare de bikeri, se pune sa ne faca niste Frape-uri delicioase, pe care
le savuram relaxati, motaind pe sezlonguri.
A doua zi avem in program sa vedem
celebrele cascade din creierul muntilor. Plecam toti in drumetie, insa cand
urcarea incepe sa devina mai serioasa, rand pe rand grupul devine tot mai mic,
in final ramanand doar trei care urca pana la capat. Dupa aproape 2 ore jumate
ajungem si la ultima cascada din munti, insa de departe cea mai frumoasa, apa
avand o cadere de aproximativ 40 de metrii si formand jos sub picioarele
noastre o piscina naturala cu apa turcoaz, din pacate greu accesibila pentru o
baie. Ne multumim sa stam cateva minute, fiecare cu gandurile lui si doar
clickul aparatelor foto mai sparg tacerea din jur. Dupa inca 1 ora jumate de
coborare, ajungem la baza cu picioare tremurande si ace in plamani, unde suntem
asteptati de restul grupului la un gratar pe malul marii, cu fructe de mare si
udat cu multa bere locala greceasca. Show-ul devine apoteotic cand in scena
intra un localnic, fost motociclist si el, care ne arata mandru degetul taiat
pe vremuri de la un ambreiaj, pe care-l botezam Dorel si care ne arata niste
secrete privind prepararea tentaculelor de caracatita pe gratar, iar la final
incearca sa ne vanda niste alge speciale de mare, asa cum numai pe faleza din
Amsterdam mai gasesti. Asta a fost momentul cand ne-am retras timizi pe terasa hotelului
nostru si am continuat cu seara dansanta, multumita boxelor portabile si
telefoanelor mobile. A fost epic, de departe cea mai frumoasa seara petrecuta
pe insula, dovada fiind toate sticlele goale, dezbracate si abandonate de pe
mese.
In ultima zi ne plimbam pe
stradutele cochete ale capitalei Chora, cu ochii dupa suveniruri locale, apoi
decidem sa mai bifam o atractie a insulei, o interesanta bisericuta
alb-albastra din varful unei stanci (Panagia Krimniotissa), cu o la fel de
frumoasa poveste a icoanei Fecioarei Maria. Legenda spune ca Preotul din
Samothraki a pus icoana in biserica, numai ca in fiecare dimineata aceasta
disparea de acolo si aparea pe o stanca. Ca atare, localnicii au inteles
dorinta Fecioarei si au construit pe acel varf o capela. Drumul pana acolo este
in stare buna, se poate face atat cu masina, cat si cu motocicleta, insa cativa
dintre noi am decis sa-l facem pe jos, in timp ce altii au ramas jos la plaja.
O ultima masa de peste in port, cu
vedere la Ferryboat-ul care se pregatea sa ne duca inapoi pe continent, iar
apoi sus pe punte dam “save” pe retina ultimelor raze de soare de Samothraki
care dispare si el in mare, urmand sa incalzeasca alti norocosi din alta parte
de lume.
Acesta a fost weekend-ul nostru
prelungit, cu prieteni minunati, intr-un colt de Rai, care-ti lasa o stare de
beatitudine in suflet, stare ce va persista cu siguranta multa vreme dupa ce
fiecare s-a intors in lumea lui, iar zgomotul motoarelor s-a pierdut in
intunericul garajelor.....pana data viitoare....
HELLAS
KALIMERA!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu