NordKapp (N) 2015

Hmm....a trecut mult timp de la prima idee, cativa ani, chiar inainte sa stiu cu adevarat ce inseamna motociclismul (nu ca acum as stii), insa era o destinatie la vremea aia la fel de exotica cum este acum Mongolia. Intre timp rotile s-au invartit destul de mult, motocicletele s-au mai schimbat prin garaj, iar lectura de la alti temerari a fost bine parcursa, asa ca a sosit vremea s-o fac si eu. Totul a pornit in octombrie-noiembrie trecut cu gasirea unui partener pt. acest drum destul de lung. Iar primul "nebun" n-a intarziat sa apara - Mihai cu un Vstrom ca al meu, dar mult mai "matur". Asadar au inceput discutiile virtuale pe diferite teme, iar intre timp ceata s-a inmultit cu inca doi SUPER-iori, Luci cu Super Terene si Nelu cu Super Adventure (el nu stia la vremea aia ca o sa calareasca un cal asa de rasa, motiv pt. care s-a anuntat ca vine si cumparatorul "vechiului" motor a lui - Goe cu Crossrunner). Eram asadar 5 baieti cucuieti cu un mixt fain de varste, personalitati, culori politice si orientari sexuale (blonde, brunete, sau roscate).

Pana la momentul plecarii pe 17 iulie am umplut zeci pe pagini de FB cu traseul de parcurs, etapele zilnice si obiectivele turistice de bifat, iar pe nesimtite am inceput pregatirile de tura (revizii, gume noi, echipament camping, bagaje, etc). Un lucru era cert - 3 saptamani de golaneala pe doua roti, asa cum ii sade bine calatorului, 13 tari de tranzitat si aproape 10.000 de km. de parcurs. 

Facem o ultima intalnire in ajun, printre altele sa ne impartim tricourile personalizate cu globul de la NordKapp, proaspat scoase de la tipar (merci Memeutza), dar sa mai impartim si din emotii, ca poate erau gresit esalonate. O ultima parcurgere a listei cu cele necesare, acte, asigurari, carduri si coroane norvegiene (NOK), ca nu se stie niciodata daca au POS-uri peste tot (aici urma sa ne inselam amarnic, in Norvegia ai, cred, si la buda posibilitatea de a achita cu cardul). Ne dam intalnire a doua zi, intr-o benzinarie noua la iesire din Sibiu si avem supriza extrem de placuta sa ne astepte si alti prieteni cu sau fara motoare, veniti sa ne ureze drum bun, ca uscat nu credeam atunci ca va fi cazul in tarile nordice (si aici urma sa ne inselam destul de mult).

Prima etapa de incalzire, atat la propriu (>30 grade), cat si la figurat o facem pana la Baile Tasnad, langa granita si dupa ce ne racorim trupurile de dinafara, continuam cu a le racori si pe dinauntru - tuica, bere, vin - Doamne ce o sa le mai ducem dorul, avand in vedere monopolul la "alcooale" si preturile prohibitive din Norvegia.

Azi ne-am propus sa trecem prin Ungaria, Slovacia, pana in Polonia, la Bialystok, asa ca ne trezim cu noaptea-n cap si la 6:30 suntem pe motoare. Ne asteapta 850 de km. de caldura zdrobitoare (>35 grade), care la final au fost de fapt 970 km si 17 ore de motociclit. E crunt. Am pierdut numarul litrilor de apa bauti la fiecare oprire, deja nu mai era nici o placere, insa induram cu gandul ca vom avea mai mult timp la dispozitie pt. fiorduri. Iar ca ziua sa nu se termine banal, ne prinde din urma o furtuna in adevaratul sens al cuvantului, cu tot tacamul, de la fulgere, tunete, pana la ploaie cu vizibilitate zero. Asadar de la transpirati am devenit inghetati, gradele din termometru scazand in 15 minute cu 15 grade. Cazarea este una destul de dubioasa, suntem singuri intr-un soi de hotel/hostel/internat de fete (dar fara fete), iar cina este cel putin la fel de dubioasa, nici unul dintre noi ne reusind performanta de a returna farfuria goala (noi le-am spus "testicule de bizon" la chestiile alea, cica traditionale).

Plecam mai departe spre tarile astea cu "L" - Lituania, Letonia, care ele in sine sunt o atractie si merita explorate motociclistic in amanunt - Balticele. Noi insa nu avem timpul necesar din pacate, asa ca doar le tranzitam, insa pe rute mai putin umblate, cu ajutorul unor localnici, cunostinte mai vechi ale lui Luci, care ne duc pe drumuri secundare foarte pitoresti. Se pare ca "ne-am intrat in mana", vremea "s-a mai inmuiat" la 25 grade, iar distanta de "doar" 550 km a fost una acceptabila. Ne-a impresionat foarte placut atitudinea extrem de prietenoasa a celorlalti participanti la trafic, care imediat ce ne vedeau in oglinda ne faceau loc sa trecem, sa depasim cu usurinta. Suntem in Riga, la un hotel de si pt. motociclisti - TWO WHEELS HOTEL, unde oamenii au mutat pt. noi masa de biliard din curte ca sa ne faca loc sa ne parcam motocicletele. Camere super curate, mic dejun excelent si o companie selecta de alti motociclisti din alte tari ne fac sa ne simtim foarte bine. Riga mai trebuie neaparat vizitata candva! Maine facem cunostinta cu primul Ferry spre Helsinki, iar Goe care este mare fan, abia asteapta...

Dis de dimineata afara ne astepata prima ploaie de cat am plecat de acasa, o ploaie marunta, care nu dadea semne ca s-ar opri in curand. Tragem asadar costumele de ploaie pe noi si iesim din curtea Two Wheels Hotel din Riga, nu inainte ca proprietara sa ne faca cateva poze pt. site-ul hotelului. Plecam zambind, iar faptul ca ploua chiar nu ne mai pasa, drumurile sunt drepte, drepte pana in zare si rotile se invart tare bine. In urmatoarele 24 de ore urma sa mi se stearga orice urma de zambet de pe fata, pt. ca la urmatoarea oprire Vstrom-ul meu nu mai vrea sa plece, simptome clare de baterie moarta. Mihai are cablurile la el, imi da curent si plecam spre Talinn, de unde urma sa luam Ferry spre Finlanda. Mai sunt 150 km pana in Talinn si mi se aprinde lampa ABS-ului in mers, semn ca s-a decuplat. Apoi tot in mers mi se blocheaza efectiv ecranul turometrului si vitezometrului la o valoare, indiferent de viteza cu care circul, apoi se stinge complet. WTF!!! Sunt muci, m-am cacat pe mine, prin cap imi circula sute de ganduri, nici unul bun si ma rog cerului sa ajung pana in oras. Au fost cei mai grei km. din viata mea, dar am ajuns. Parca stiind asta, Vstrom-ul nu mai vrea sa plece deloc. E clar, am nevoie de o baterie. Mihai cu Luci dau o fuga la un magazin moto si revin dupa 30 min. cu o baterie noua. O pun si merge brici, dar am ideea totusi sa las sa verifice tot la acel magazin (aveau si service) si daca incarca cum trebuie. Ajuns acolo cade cerul pe mine, alternatorul (statorul) nu incarca deloc, nu da nici un semn....iar o astfel de piesa nu are nimeni pe stoc. Plecam spre Ferry, ce putem face, fara lumini ca sa-mi consume cat mai putin din bateria noua si iata-ma impingand motorul pe feribot negru de suparare.

A doua zi, dupa o noapte alba pe net (noroc ca aveau wi-fi la hostelul de langa stadion unde am stat), decid la intamplare sa merg la unul din dealer-ii sugerati si gasiti de un prieten din Sibiu (Vraji, multumesc tare, tare mult), iar la ora 8 dimineata imi iau ramas bun si ma despart de restul baietilor, care o iau mai departe spre Rovaniemi. Nu as vrea sa simta nimeni ce am simtit eu in acel moment, panica si frustarea care m-au cuprins in acele momente. Asta e, nu-mi ramane de facut decat sa astept 2-3 zile in Helsinki pana imi vine piesa si sa-mi petrec ziua de nastere (era a doua zi) complet printre straini (nu era prima data). La ora 9 apare proprietarul service-ului, Ville Sundberg pe numele lui, un inger coborat pe pamant sa-mi rezolve mie problema si sa-mi faca cel mai frumos cadou de ziua mea. Acum atentie, lasati-va scaunele pe spate, ca ceea ce va urma e din alt film. Omul are un prieten care are un Vstrom, model vechi, din 2010. Pleaca cu dubita la el, ii ia motorul din garaj, spunandu-i ca are nevoie de o piesa din el si se intoarce dupa 1 ora cu el in duba. Face transplantul de piese intre motoare si sunt gata de drum. Mai mult decat atat, nu ma lasa sa-i platesc decat piesa, fara manopera, considerand ca am deja destule cheltuieli. Nu-i asa ca e imposibil? Ma lasa macar sa-i fac cadou unul din tricourile noastre personalizate cu traseul la NordKapp si sa sper ca intr-o zi sa-i pot intoarce ajutorul cand va vizita Romania.

Este numai ora 1 dupa-amiaza cand plec din Helsinki si ii dau blana spre Rovaniemi, sperand sa pot face cei 850 km astfel incat sa-i prind pe baieti din urma. Noroc ca inaintand spre nord ziua devine foarte, foarte lunga si pot conduce pana seara tarziu, atent la renii care circula pe strada in voie. Supriza e mare, cand la miezul noptii (albe) ne regrupam toti 5, nimanui nevenindu-i sa creada ca am reusit.

Am plecat in directia Ivalo, nu inainte sa facem o scurta oprire la Santa Claus Village. Avem norocul ca dintr-un motiv anume sa nu fie prea aglomerat, insa banuiesc ca intr-o anume perioada a anului pot fi cozi imense la intrare (17 eur de persoana). Per ansamblu o chestie destul de comerciala dupa gustul meu, insa pt. copii poate fi fascinant. Facem cunostinta si cu Mos Craciun, cel adevarat, cu care facem si cateva poze de-ale noastre, deoarece in mod normal te poza el si la iesire aveai poza, contra cost desigur. Ne maimutarim putin intr-o camera frigorifica cu multe figurine de gheata, apoi o luam din loc, nerabdatori ca maine urma sa ajungem la NordKapp. Mai tarziu ajungem intr-un loc tare fain, un soi de statiune de schi recent construita, de unde admiram de sus intreaga zona, iar un domn in varsta de prin partea locului ne marturiseste ca este cea mai friguroasa vara din ultimii 30 ani - foarte incurajator! Cazarea noastra de azi este la o "Kabine", in realitate o casuta cu 6 paturi, prima de genul asta de cand am plecat si in care urma sa stam de acum inainte pe tot parcursul calatoriei. Scot sticla de "Balla" carata cu mine de acasa si dau de baut la baieti, bucuros ca sunt cu ei de ziua mea de nastere si nu printre straini.

Azi e ziua cea mare, la asta am visat cu ochii deschisi timp de aproape 10 luni, pt. asta am facut sacrificii de tot soiul, ca sa ajungem la NORDKAPP. Deja la granita cu Norvegia nu ne mai intreba nimeni ce facem pe aici si incotro ne indreptam rotile, e clar pt. toti ca exista doar o directie...si aceasta este catre nord. Imediat ce ajungem la Olderfjord incepe spectacolul. Mergem pe langa apa, vremea e superba, nori albastrii si soare. Ne place, ne place atat de mult incat incepem sa oprim mai des decat de obicei, unii dintre noi intra chiar in apa.

Continuam pe celebrul E69 si ajungem la tot atat de celebrul Tunel Nordkapp, cu o lungime de aproape 7 km si care trece la 212 m sub nivelul marii !!! Panoul asta l-am vazut de multe ori pe net si ne-am amuzat copios pe seama lui. Acum radem ca prostii si ne dam coate care intra primul in tunel.

Ajungem la Honningsvag, unde aveam rezervata o casuta si avem parte de cea mai frumoasa cazare din toata calatoria (a fost si cea mai scumpa 51 eur de pers). Stam atarnati chiar pe marginea unui mic fiord, intr-un golfulet unde renii alerga in voie pe pajistea din spate. Superb!

Lasam o parte din bagaje si fugim pe ultimii 30 km spre cel mai nordic punct rutier al Europei (comercial), sa vedem globul. Sunt cei mai frumosi km. facuti cu motocicleta din viata mea.

Avem noroc chior de vreme, una absolut mediteraneana, cu soare din belsug, lumina buna de poze si fara aglomeratie. Scoatem tricourile personalizate carate cu noi din tara, le imbracam si urcam langa glob pt. poza de grup. Frate, chiar am ajuns!!!

Parasim Nordkapp-ul cu un zambet larg sub casca, curiosi despre ce urma sa ne mai rezerve calatoria. Trecuse partea cea mai usoara, drumul drept si rapid spre nord, iar adevarata tura abia acum incepea, urmand sa petrecem in Norvegia urmatoarele 10 zile. Azi o luam spre vest, urmatorul obiectiv de bifat fiind Insulele Lofoten. Dar cum distantele in Norvegia sunt imense, avem planificate 2 zile pana acolo. Intre timp vremea se schimba putin, se face usor mai frig si vedem primele urme de zapada, atunci cand urcam pe un drum de munte, deasupra tuturor. Cazarea ne asteapta fireste pe malul unui lac, scoatem fesurile din bagaje si hainele groase, temperaturile din timpul noptii fiind in jur de 0 grade.

Tot pe aceasta portiune de drum ne intalnim, asa cum era planificat, cu alt grup de romani plecati sa vada NordKapp-ul - amicul Dexxter & Co, insa in sensul invers facut de noi. Oprim toti pe marginea drumului la o poza de grup, impartim impresii si informatii despre traseu si campinguri, apoi o luam in directii opuse. 

Dis de dimineata indreptam rotile mai departe spre Lofoten. In prima benzinarie aflam cu stupoare ca drumul este blocat pe ruta noastra propusa, ca urmare a unor caderi de pietre de pe versanti. Scoatem harta si facem o ajustare a traseului cu includerea unui mic Ferry astfel incat sa ajungem din nou pe ruta principala. Peisajul ramane in continuare la fel de spectaculos, urmand sa ne obijnuim cu reteta clasica din Norvegia: pod, tunel, lac, pod, tunel, lac, pod. Spre seara nici un GPS nu gaseste din prima cazarea unde aveam rezervare (TomTom, Garmin, adica nu orice fel) si bajbaim putin dupa ea. Ne abatem de la drumul principal si ascuns dupa niste stanci gasim camping-ul si casuta noastra de 20 eur/casca. Luci isi alinta papilele gustative cu un pahar de vin (ma rog au fost mai multe) la un pret care nu merita mentionat aici pt. a nu speria si alti amatori de senzatii norvegiene tari.

Ne trezim cu un rapait usor de ploaie pe lacul din apropierea casutei, zgomot pe care-l urasc toti motociclistii, inaintea inceperii unei zile moto. Azi avem de bifat poate cel mai frumos traseu din toata calatoria - minunatele insule Lofoten si ne rugam zeilor sa ne dea vreme frumoasa, ca la NordKapp. Se pare ca am fost cuminti, caci imediat ce plecam ploaia se opreste, norii se ridica si avem parte de mult, mult albastru pe cer. Imediat incepe nebunia: trage casca, porneste, mers putin, frana, opreste, scoate casca, fa poze, s.a.m.d. Mi-e greu sa descriu in cuvinte tot drumul asta, e un loc unde natura si omul au facut ceva maret si unde ramai mut de atata frumusete: plaje intinse cu nisip fin, munti inalti care niste strajeri, campii verzi si un drum ingust si unduitor cum numai in reclamele la noile modele de motociclete vezi. Baietii se opresc la Feriboat, tematori ca pleaca fara ei, iar eu cu Mihai decidem sa mergem pana la capat, in celebra localitate cu o singura litera: A (cu semn de ingeras deasupra). Tot aici vedem si pestii pusi la uscat, mai exact capetele de peste care miroseau groaznic. Revenim la Ferry, ne imbarcam si intr-o ultima baie de soare pe puntea vaporului privim cu parere de rau cum insulele se fac din ce in ce mai mici in zare. Bye, Bye Lofo!

Azi plecam din Bodo spre sud pe E6. Drumul asta e de tinut minte si de recomandat. Practic nu ai 200 m in linie dreapta, ci numai si numai curbe, ce serpuiesc prin paduri, pe langa rauri si lacuri, totul cu un trafic foarte lejer. Noi l-am parcurs in mare parte toata ziua pe ploaie, insa datorita asfaltului foarte aderent, asta nu ne-a impiedicat sa ne "blanim" in voie si sa ne distram, iar daca ai gumele potrivite de ploaie (ex. Metzeler Next) nu simti niciodata vreun semn de pierdere a aderentei. Tot azi trecem si linia cercului polar, dupa ce la dus, spre NordKapp ratasem cumva acest obiectiv. Ne oprim langa Trondheim la o casuta de data asta din categoria "De lux", cu plasma ce atarna pe perete si cu o baie care ar face de ras orice apartament de la noi.

Ziua asta avem putin de motociclit, caci suntem in Trondheim, acasa la doi romani stabiliti in Norvegia, care practic si-au pus fumoasa si cocheta casa la dispozitia noastra (a unor necunoscuti) - Multumim tare, tare mult Alex & Cristina! In timpt ce baietii cu motoare "mari" zambesc ingaduitor, eu cu Mihai avem azi de facut schimbul de ulei si filtru la Vstroame, caci atinsesem limita de 6.000 km de cat plecasem de acasa. Filtrul il aveam la noi in bagaj, iar uleiul l-am comandat din timp la un magazin si ne-am dus doar sa-l luam. Schimbul de ulei/filtru l-am facut efectiv acasa la Alex & Cristina, in fata casei, fara sa lasam nici o urma de mizerie (un vecin ne-a ajutat cu o cuva de colectare a uleiului vechi). Treaba fiind terminata plecam cu gazdele noastre cu trenul pana in centrul orasului, iar Alex "scoate tot untul din noi", plimbandu-ne peste tot, din dorinta de a ne arata cat mai multe. Urcam la fortareata de deasupra orasului, ne plimbam prin port si vizitam superba catedrala din centru, apoi pe seara tragem un bine-meritat gratar, dupa atatea zile de sandwich-uri.

Urmatorul obiectiv pe lista este Atlantic Road, asa ca intr-acolo ne indreptam rotile cu speranta ca vremea sa ramana prietenoasa, deoarece in filmarile de pe youtube am vazut ce insemana sa-l traversezi pe furtuna. Insa din nou avem noroc cu vremea, in afara de cativa stropi razleti si putin vant, putem admira relaxati aceasta frumoasa portiune din traseu. Gandit initial doar ca o cale ferata, Drumul Atlanticului cu o lungime de doar 8,3 km leaga mai multe insule si insulite printr-o serie de viaducte si poduri superbe, iar constructia lui a durat 6 ani. Sa intrii pe el te costa doar 30 lei, dar merita toti banii !! 

Am lasat la sfarsit ce era mai frumos (desigur fara intentie evidenta din partea noastra), caci azi urma sa ajungem pe intortocheatul Trollstigen Pass, un soi de Transfagarasan de-al lor si Geiranger Fjord, poate cel mai spectaculos fiord dintre toate. Era timpul ca vremea buna sa ia o pauza, iar in schimb sa primim burnita, ploaie si multa ceata, atfel incat pozele de la inaltime au fost ca intr-o oala cu abur. In schimb drumul este foarte dificil si tehnic (motociclistic vorbind), ingust si in urcare, asa ca ne-a dat ceva emotii, mai ales ca l-am facut pe ploaie. Mai mult decat atat, sus in munti se parea ca iarna este in plin avant, peste tot zapada, lacuri inghetate si mult, mult frig (5 grade). In schimb peisajele sunt de vis, iar buna dispozitie ramane la cote maxime.

Azi e ultima zi petrecuta in Norvegia, maine urma sa trecem in Danemarca si apoi spre lungul drum spre casa. Initial planul era sa facem traseul pe jos de 6 ore pana la Lysebotn, acel bolovan celebru dintre stanci, care apare in mai toate brosurile cu Norvegia. Din pacate cu o zi inainte din motive inca necunoscute mi se umfla degetul mare de la picior intr-un asemenea hal incat abia mai incapea in cizma. Durerile sunt asa de mari, incat ma intreb daca totusi voi fi in stare sa mai continui spre casa. Norocul meu a fost ca in borseta cu medicamente gasesc niste antibiotice, care m-au ajutat sa scap de problema in urmatoarele 3 zile. Asadar din traseul pe jos decidem sa-l facem macar pe cel rutier si nu ne pare rau deloc. Tot acum ne intalnim si cu prietenul Andrei, stabilit in Norvegia, care vine cu motocicleta lui si ne este ghid spre 'acoperisul Norvegiei" - Lysefjord. Drumul este superb, foarte virajat si ingust cu un peisaj de vis, iar de sus putem admira intreg fiordul, avand parte de data asta de o vreme de vis. Tot aici imi aduc aminte ca mai am un kleber cu "Vstromania" si ii fac loc pe placuta turistica, printre alte zeci de alte abtibilde.

Ultimii km. de pamant norvegian ne ruleaza pe sub roti, caci azi parasim acest paradis motociclistic, tara care ne-a rasturnat toate topurile si clasamentele personale a tarilor cele mai misto pt. mersul pe doua roti. Deocamdata insa il pierdem pe Goe, care isi incearca GPS-ul interior si o apuca in alta directie, asa ca bem o cafea luuuunga, in asteptarea lui intr-o benzinarie pe marginea drumului catre port. Ajungem in Kristiansand desigur fara rezervare in prealabil la Ferry-ul spre Hirtshals, Danemarca, motiv pt. care nu prea cadem de acord pe care sa-l luam, deoarece preturile sunt foarte diferite. Gasim o cale de mijloc, adica sa dam mai putini bani (65 eur), dar sa asteptam mai mult, pana dupa-amiaza. Neavand asadar altceva de facut, iesim pe promenada portului, la terasa si o batem in cap cateva ore, mai ales ca vremea este superba pt. asa ceva.

Au urmat doua zile in care ne-am relaxat in Hamburg, Germania si unde s-au facut cumparaturi masive de la Louis & Hein Gerike, apoi am luat trenul (Autozug) spre Viena (123 eur), iar vineri am aterizat la Baile Felix, in mult iubita (prafuita) noastra tara. Sfarsitul de saptamana l-am petrecut printre prietenii Vstromisti de la M.A.N, cu Gospodaru & Co. si duminica, dupa 3 saptamani si aprox. 10.000 km cu un ranjet de triumf pe chip, am oprit motoarele dupa aceasta tura magnifica.

Si uite asa, daca vrei cu adevarat si-ti urmezi visul cu orice pret, poti trece peste toate obstacolele. Si nu au fost putine! De la accidentul urat avut cu 1 luna inainte de tura, unde nu mai credeam ca o sa-mi mai pot repara motorul la timp, apoi defectiunea survenita in Finlanda si norocul chior de a gasi piesa la o alta motocicleta, pana la degetul de la picior umflat care era cat pe ce sa ma bage intr-un spital din Norvegia. 
Pentru mine a fost un mare, mare vis devenit realitate, iar compania a fost una exceptionala - PRIETENI ATI FOST GENIALI !!!